Această unitate oferă o prezentare generală a îngrijirii pe termen lung (ÎTL) în Europa, plasând subiectul în context demografic, social și economic. Unitatea începe prin examinarea crizei demografice din Europa, determinată de îmbătrânirea populației, împreună cu consecințele sale sociale, economice și asupra sănătății. Ulterior, sunt evidențiate tendințele naționale din țările partenere, cu exemple din România, Cipru, Grecia, Spania și Italia. În continuare, unitatea abordează creșterea nevoilor de îngrijire ale populațiilor vulnerabile, concentrându-se asupra persoanelor vârstnice, care se confruntă din ce în ce mai frecvent cu boli cronice și limitări în activitățile zilnice. Apoi, este analizată distincția dintre îngrijirea formală și cea informală pe termen lung, precum și limitările sistemelor actuale de îngrijire formală, în special în ceea ce privește disponibilitatea, accesibilitatea economică și calitatea, care conduc adesea la o dependență sporită de îngrijirea informală. Aceasta reprezintă, de asemenea, un subiect central al unității, cu accent pe rolul esențial al îngrijitorilor din familie și pe provocările cu care aceștia se confruntă în absența unei recunoașteri și susțineri adecvate.
În final, unitatea se încheie cu activități interactive care îi încurajează pe participanți să reflecteze asupra importanței îngrijirii pe termen lung și să se implice în scenarii realiste de îngrijire.
Progresele în domeniul asistenței medicale și al tehnologiei din ultimele decenii au condus la fenomenul demografic al îmbătrânirii populației, numărul persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste fiind în creștere și ajungând chiar să depășească numeric cohortele mai tinere de populație.
Eurostat (2024a) definește îmbătrânirea demografică drept scăderea ponderii persoanelor de vârstă activă în cadrul UE concomitent cu creșterea populației vârstnice.
- Se estimează că populația vârstnică din UE-27 va crește de la 90,5 milioane în 2019 la aproape 130 de milioane până în 2050 (Eurostat, 2020).
- Speranța de viață a crescut, însă speranța de viață sănătoasă nu a ținut același ritm: în 2022, numărul anilor de viață sănătoși la naștere era de 62,8 ani pentru femei și 62,4 ani pentru bărbați, ceea ce indică faptul că majoritatea anilor de viață de la vârste înaintate tind să fie trăiți cu limitări ale activității (European Commission, 2024). Acest trend demografic are consecințe ample sociale, economice și asupra sistemelor de sănătate, impunând adaptarea sistemelor de îngrijire pentru a asigura o bună calitate a vieții populațiilor vârstnice.
Consecințe sociale
- Creșterea numărului de persoane vârstnice va conduce la o creștere a numărului de gospodării formate dintr-o singură persoană și, în consecință, la un risc mai ridicat de izolare socială.
- Între 2015 și 2024, numărul gospodăriilor formate dintr-un singur adult în UE a crescut cu 16,9%, comparativ cu o creștere de 5,8% a numărului total de gospodării (Eurostat, 2024b).
- În 2024, aproape o treime dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani sau peste din UE trăiau singure, ceea ce evidențiază vulnerabilitatea crescută a persoanelor vârstnice la izolare socială și singurătate (Eurostat, 2024b).
Acest trend va remodela structurile comunitare și va spori nevoia de sprijin atât formal, cât și informal.
Consecințe economice
- Reducerea populației active va pune presiune asupra piețelor muncii și asupra productivității.
- Raportul de dependență a persoanelor vârstnice în UE a crescut de la 27,7% în 2013 la 33,9% în 2024, ceea ce înseamnă că există deja mai puțin de trei persoane de vârstă activă pentru fiecare persoană de 65 de ani și peste (Eurostat, 2024c).
- Proiecțiile arată că până în 2100 raportul de dependență a persoanelor vârstnice ar putea ajunge la 59,7%, exercitând o presiune fără precedent asupra sistemelor de pensii și a bugetelor publice (Eurostat, 2024c).
Consecințe legate de sănătate și îngrijire
- Cererea de servicii de sănătate și de îngrijire pe termen lung va crește, de asemenea (Houggard Jensen, Pinkus & Ruer, 2024; OECD, 2025).
- În același timp, se estimează că deficitul de personal calificat din aceste sisteme se va accentua (Eurofound, 2020).
- Ponderea persoanelor cu vârsta de 85 de ani și peste – grupul cu cea mai mare probabilitate de a necesita îngrijire intensivă – a ajuns deja la aproape 3% din populație în 2022 și se estimează că se va dubla în următoarele decenii (Eurostat, 2024d).
- Bolile cronice și dizabilitățile asociate vârstei înaintate vor deveni, prin urmare, provocări majore atât pentru furnizorii de servicii medicale, cât și pentru îngrijitorii informali (Daly, 2025).
Implicații pentru politici publice
Guvernele vor trebui să adapteze sistemele de pensii, de sănătate și de îngrijire socială la aceste noi realități. Acest lucru va necesita:
- Politici mai puternice pentru promovarea îmbătrânirii active (prevenție în domeniul sănătății, promovarea activității fizice, diete sănătoase, programe de învățare pe tot parcursul vieții etc.) (Malley & Zigante, 2025).
- Incluziune socială mai eficientă prin măsuri orientate spre reducerea singurătății și izolării în rândul persoanelor vârstnice (de exemplu, programe intergeneraționale, comunități prietenoase cu vârstnicii etc.) (Eurofound, 2024).
- Digitalizarea serviciilor de sănătate și a celor sociale pentru a îmbunătăți accesibilitatea și a reduce excluziunea în rândul persoanelor vârstnice (de exemplu, telemedicină, dosare electronice de sănătate, programări online, platforme online pentru solicitarea sprijinului social etc.) (World Health Organization, 2021).
- Adaptarea pieței muncii pentru a menține lucrătorii vârstnici mai mult timp în activitate (de exemplu, stimulente precum contracte flexibile, oportunități de muncă part-time), combinate cu măsuri de combatere a discriminării pe criterii de vârstă (Eurostat, 2020).
- Reforma sistemelor de pensii prin ajustarea treptată a vârstei de pensionare în concordanță cu speranța de viață și promovarea schemelor de pensii private (OECD, 2023).
- Recunoașterea formală și sprijinirea îngrijirii informale, care rămâne o componentă esențială a furnizării îngrijirii pe termen lung (compensații financiare pentru îngrijitori, concedii pentru îngrijitori și aranjamente flexibile de muncă, servicii de tip „respiro”, formare și consiliere pentru îngrijitori etc.) (Costa-Font & Vilaprana-Pietro, 2025).
- Investiții în îngrijirea formală (în forța de muncă din domeniul îngrijirii pe termen lung, îmbunătățirea condițiilor de muncă, modele integrate de îngrijire, parteneriate public-private în domeniul îngrijirii pe termen lung, utilizarea tehnologiei în îngrijire etc.) (Barber et al., 2021; Cés & Coster, 2019).
- Modele de îngrijire bazate pe comunitate, care sunt mai puțin costisitoare și mai sustenabile decât modelele de îngrijire instituționalizată.
Tendințe naționale în țările partenere
România
- În 2024, 20% din populație avea vârsta de 65 de ani sau peste (Eurostat, 2025c).
- Grupul de vârstă 65–79 de ani a crescut cu 34% între 2001 și 2024, peste media UE.
- Grupul de vârstă de 80 de ani și peste a înregistrat a doua cea mai mare creștere la nivelul UE, reprezentând 144,4%, comparativ cu 79,4% pentru UE27 (Eurostat, 2024e).
Cipru
- În 2024, aproape 18% din populație avea vârsta de 65 de ani sau mai mult (Eurostat, 2025c).
- Până în 2060, aproape 32% din populație va avea 65+ ani (Trading Economics, 2024).
- Speranța de viață fără dizabilități este de 62,4 ani pentru femei și 62 de ani pentru bărbați, valori apropiate de media UE (Eurocarers, 2023).
Grecia
- În 2024, 23,3% din populație avea 65+ ani (Eurostat, 2025c).
- Până în 2050, proporția grecilor cu vârsta de 65 de ani sau peste va depăși 32%, conducând la o criză demografică inevitabilă (Pavlopoulos & Rachiotis, 2024).
Spania
- În 2024, 20,3% din populație avea vârsta de 65 de ani sau peste (Eurostat, 2025c).
- Până în 2035, speranța de viață la naștere va fi de 83,2 ani pentru bărbați și 87,7 ani pentru femei (Instituto Nacional de Estatística, 2022).
Italia
- În 2024, 24,3% din populație avea vârsta de 65 de ani sau peste (Eurostat, 2025c).
- Italia are unul dintre cei mai ridicați indici de îmbătrânire la nivel mondial: în 2023, la fiecare copil reveneau aproape 6 persoane vârstnice (Istituto Nazionale di Statistica [ISTAT], 2023).
- Până în 2023, indicele de îmbătrânire a atins 200% (Istituto Nazionale di Statistica, 2025).
Creșterea nevoilor de îngrijire în rândul populațiilor vulnerabile
Persoanele vârstnice sunt mai predispuse să se confrunte cu boli cronice, limitări funcționale și dificultăți în realizarea rutinei de autoîngrijire (de exemplu, îmbăierea, îmbrăcarea, alimentația, utilizarea toaletei etc.) sau în desfășurarea activităților vieții cotidiene (prepararea meselor, cumpărăturile, administrarea medicației, mersul la medic etc.) (Cleveland Clinic, 2024). Din cauza creșterii numărului de persoane aflate la „a patra vârstă” (80+), cerințele de îngrijire s-au intensificat, de asemenea.
Dovezi statistice
- La nivelul UE, în 2018, aproape jumătate dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste au raportat dificultăți în cel puțin o activitate de îngrijire personală sau gospodărească.
- 46,6% din populația vârstnică a UE cu dificultăți sporite în activitățile de îngrijire personală sau gospodărești a raportat lipsa asistenței pentru aceste activități (Eurostat, 2022).
- Aproape 30% din populația vârstnică a UE cu dificultăți în activitățile de îngrijire personală sau gospodărești a utilizat servicii de îngrijire la domiciliu pentru nevoi personale (Eurostat, 2022).
Îngrijirea pe termen lung: dimensiuni formale și informale
Definiții
Îngrijirea pe termen lung (ÎTL): un ansamblu de servicii și forme de sprijin din domeniul sănătății, social și al îngrijirii personale, acordate persoanelor care, din cauza îmbătrânirii, bolilor cronice sau dizabilităților, nu sunt capabile să gestioneze în mod autonom activitățile vieții cotidiene pe o perioadă îndelungată. Aceasta nu se limitează la tratamentele medicale, ci include asistență pentru îngrijirea personală (precum îmbăierea, îmbrăcarea, alimentația, mobilitatea), activități gospodărești (precum prepararea meselor, curățenia și cumpărăturile), precum și sprijin emoțional și participare socială. Îngrijirea pe termen lung poate îmbrăca două forme: formală și informală (World Health Organization, 2022).
- Îngrijirea formală se referă la serviciile de îngrijire plătite, furnizate de profesioniști instruiți din domeniul sănătății sau de instituții medicale (Li & Song, 2019):
- Spre deosebire de îngrijirea informală oferită de familie și prieteni, îngrijirea formală este furnizată de profesioniști sau organizații remunerate.
- Aceasta poate fi asigurată în diferite contexte, inclusiv prin servicii bazate pe comunitate, unități rezidențiale și la domiciliul persoanelor.
- Sprijinul include servicii oferite de asistente medicale, îngrijitori la domiciliu, fizioterapeuți și alți profesioniști instruiți.
- La nivelul UE, aproximativ 6,3 milioane de persoane lucrează în sectorul formal al îngrijirii pe termen lung (Eurofound, 2020).
- Îngrijirea informală implică, de regulă, sprijin neremunerat oferit de îngrijitori fără calificare profesională, inclusiv membri ai familiei, prieteni sau vecini (Li & Song, 2019):
- Îngrijirea informală pe termen lung joacă un rol central în acoperirea nevoilor de îngrijire ale populației.
- La nivelul Europei, până la 80% din totalul serviciilor de îngrijire este asigurat de îngrijitori informali (European Commission, 2021).
- Cel puțin 44 de milioane de persoane (12% din populația adultă) oferă îngrijire informală în mod regulat (Eurocarers, 2021).
- Există o diviziune clară de gen în domeniul îngrijirii informale, în medie 59% dintre îngrijitorii informali din UE sunt femei (Eurocarers, 2021).
- Cei mai mulți îngrijitori pe termen lung sunt soți/soții, fiice sau nurori care oferă îngrijire neremunerată membrilor familiei, susținând în mod invizibil munca de îngrijire plătită și neplătită la nivel global (UN Women, 2024).
- Îngrijirea mixtă reprezintă un model hibrid în care îngrijirea formală și cea informală sunt combinate pentru a răspunde nevoilor complexe ale beneficiarilor (Sörensen & Pinquart, 2002; Lee et al., 2020):
- În practică, multe aranjamente de îngrijire pe termen lung implică atât servicii profesionale, cât și sprijin familial, care funcționează împreună, nu ca sisteme complet separate (Kemp et al., 2013; Kerpershoek et al., 2016).
- Modelele de îngrijire mixtă permit familiilor să își mențină rolul de îngrijire, beneficiind în același timp de sprijin profesional pentru sarcini medicale sau de îngrijire personală mai complexe (Pfaff et al., 2024).
- Această abordare poate contribui la prevenirea epuizării îngrijitorilor informali, asigurând totodată faptul că beneficiarii primesc îngrijire profesională specializată atunci când este necesar (Gérain & Zech, 2019; ASPE, 1993).
- Integrarea îngrijirii formale și informale poate oferi aranjamente de îngrijire mai flexibile și mai receptive, adaptate nevoilor care evoluează în timp (Kemp et al., 2013).
Limitările îngrijirii formale pe termen lung
Sistemul formal de îngrijire pe termen lung, deși esențial pentru mulți beneficiari, prezintă limitări semnificative legate de disponibilitatea, accesibilitatea economică și calitatea serviciilor furnizate. Aceste provocări creează adesea bariere substanțiale pentru persoanele și familiile care caută sprijin.
- Disponibilitate
Accesul la serviciile formale de îngrijire pe termen lung este influențat de un ansamblu de factori geografici, factori legați de infrastructură și factori sistemici. Chiar și în centrele urbane dens populate, indivizii se pot confrunta cu bariere semnificative, precum liste de așteptare îndelungate, capacitate limitată a unităților și procese administrative complexe necesare pentru admitere (Scott et al., 2024).
Cine este cel mai afectat? → Grupurile vulnerabile, inclusiv persoanele cu dizabilități, gospodăriile cu venituri reduse și membrii minorităților lingvistice sau culturale, sunt deosebit de susceptibile la aceste lacune în furnizarea serviciilor (OECD, 2024).
Tendințe la nivelul UE
- În pofida faptului că majoritatea statelor membre ale UE dispun de strategii de dezinstituționalizare, numărul persoanelor (copii, adulți cu dizabilități și persoane vârstnice) din unități rezidențiale a crescut în decursul celor zece ani ai perioadei 2022–2023 (Eurofound, 2024).
- În consecință, nevoia de îngrijire pe termen lung este în creștere, ceea ce înseamnă că serviciile și ofertele de îngrijire formală se confruntă cu o cerere ridicată (Eurocarers, 2021; Eurofound, 2024).
- Limitările observate ale serviciilor formale de îngrijire pe termen lung conduc la dependență accentuată față de îngrijirea informală (European Commission, 2022). Majoritatea țărilor analizate operează un sistem fragmentat și mixt de servicii de îngrijire pe termen lung, incluzând resursele publice, private și familiale (OECD, 2025).
Rolul îngrijitorilor informali
- Familia rămâne în continuare coloana vertebrală a îngrijirii pe termen lung, deși schimbările demografice (îmbătrânirea populației, scăderea natalității) fac ca acest model să devină din ce în ce mai nesustenabil.
- Îngrijitorii informali joacă un rol bine definit ca principal sistem de sprijin pentru îngrijirea pe termen lung a persoanelor vârstnice, ajutând numeroși indivizi să continue să trăiască la domiciliu (National Institute on Aging, 2023).
- Îngrijitorii informali oferă îngrijire persoanelor cu care au o legătură personală, precum membri ai familiei, prieteni sau vecini.
- Sprijinul lor implică în principal asistență în realizarea sarcinilor personale, inclusiv în activitățile vieții cotidiene (ADL), precum îmbăierea, îmbrăcarea, mobilitatea, alimentația, utilizarea toaletei, continența, precum și alte activități, cum ar fi menajul, spălatul rufelor, pregătirea meselor, administrarea medicației, cumpărăturile, gestionarea finanțelor, transportul și utilizarea dispozitivelor de comunicare (Edemekong et al., 2025).
Bariere suplimentare în zonele rurale/izolate
În mediul rural și în localitățile izolate, aceste obstacole sunt frecvent amplificate. Multe regiuni se confruntă cu:
- Insuficiența facilităților de îngrijire pe termen lung, unele regiuni fiind lipsite în totalitate de servicii rezidențiale de bază sau de tip „respiro” (OECD, 2020).
- Deficitul de profesioniști specializați, inclusiv asistente medicale de geriatrie, fizioterapeuți și terapeuți ocupaționali, impune adesea ca rezidenții să parcurgă distanțe considerabile pentru a obține îngrijirea necesară, dacă aceasta este disponibilă. Astfel de circumstanțe complică logistica pentru familii și pot descuraja implicarea constantă în utilizarea serviciilor esențiale de sănătate și sprijin social.
- Constrângeri de infrastructură, care agravează și mai mult aceste probleme. În anumite cazuri, starea facilităților existente, caracterizată prin clădiri învechite, echipamente insuficiente sau accesibilitate inadecvată, poate compromite atât calitatea, cât și siguranța furnizării îngrijirii.
- Dificultăți persistente în atragerea și menținerea personalului calificat, parțial din cauza limitărilor de finanțare. Acestea contribuie la variații în furnizarea serviciilor și limitează capacitatea unor organizații de a oferi îngrijire cuprinzătoare și individualizată.
- Politicile și reglementările au un impact decisiv asupra disponibilității serviciilor. Restricțiile de reglementare privind dezvoltarea de noi facilități, cerințele riguroase de licențiere sau investițiile publice insuficiente pot împiedica extinderea rețelelor de îngrijire pe termen lung și pot accentua disparitățile regionale.
Consecințe
- În situațiile în care opțiunile de îngrijire formală sunt limitate, familiile și comunitățile suportă adesea o responsabilitate sporită pentru sprijinirea persoanelor vârstnice, a copiilor/adulților cu dizabilități și a persoanelor cu boli cronice.
- Deși această dinamică poate favoriza coeziunea comunitară și sprijinul interpersonal, ea impune, în același timp, cerințe substanțiale asupra îngrijitorilor informali, care pot duce lipsă de formare adecvată, resurse sau oportunități de respiro.
Sistemele formale de îngrijire pe termen lung se confruntă în prezent cu dificultăți în a răspunde cererii tot mai mari generate de îmbătrânirea populațiilor, lăsând numeroși indivizi fără sprijinul de care au nevoie, aceștia apelând la îngrijirea informală oferită de persoanele apropiate, în principal de femeile din familie.
- Accesibilitatea economică
Accesibilitatea economică poate reprezenta o provocare semnificativă în accesarea îngrijirii formale pe termen lung, influențând alegerile multor persoane și familii (OECD, 2024). Presiunea legate de accesibilitate se intensifică pe fondul schimbărilor demografice rapide și al furnizării publice limitate de servicii.
Date-cheie
- Îngrijirea pe termen lung reprezintă domeniul cu cea mai rapidă creștere în cadrul cheltuielilor sociale în UE, fiind estimată o creștere de la 1,7% la 2,5% din PIB între 2019 și 2050. Cu toate acestea, investițiile insuficiente au generat lacune profunde, care pun presiune atât asupra familiilor, cât și asupra lucrătorilor și furnizorilor de servicii (European Commission, 2022).
- Creșterea cererii pentru servicii de îngrijire pe termen lung a creat un deficit semnificativ de îngrijire care, dacă nu este redus, va afecta negativ calitatea vieții la vârste înaintate și va exercita presiuni suplimentare asupra forței de muncă aflate în scădere, întrucât tot mai multe persoane, în special femei, vor fi nevoite să ofere îngrijire neremunerată (Hougaard et al., 2024).
Tipuri de costuri în îngrijirea pe termen lung
Costuri directe pentru servicii
- centre rezidențiale de îngrijire
- îngrijire medicală la domiciliu
- programe de zi
- terapii specializate
- diverse costuri indirecte și mai puțin vizibile, care se pot acumula în timp (OECD, 2024).
Costurile directe includ, de regulă:
- tarife lunare sau zilnice pentru unitățile rezidențiale
- plăți către îngrijitorii sau asistentele medicale profesioniste
- taxe pentru terapii sau tratamente medicale neacoperite de sistemele publice de asistență medicală (Barber et al., 2021).
Aceste costuri variază substanțial în funcție de factori precum localizarea, nivelul și complexitatea îngrijirii necesare, precum și reputația sau specializarea instituției. Centrele private de îngrijire pe termen lung pot fi, în unele cazuri, atât de costisitoare, încât pot afecta semnificativ economiile gospodăriilor sau pot obliga familiile să își lichideze activele (Barber et al., 2021).
Costuri indirecte / ascunse (mai puțin vizibile, dar la fel de importante) includ:
- reducerea orelor de muncă și a veniturilor îngrijitorilor,
- pensionarea anticipată,
- morbiditate crescută și niveluri ridicate de stres,
- costuri de oportunitate și externalități asupra altor membri ai familiei (Costa-Font & Vilaplana-Prieto, 2025).
Cine are nevoie de îngrijire?
- În 2019, în UE, aproape jumătate dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste au raportat dificultăți în cel puțin o activitate de îngrijire personală sau gospodărească (Eurostat, 2022).
- 46,6% din populația vârstnică a UE cu dificultăți sporite în activitățile de îngrijire personală sau gospodărești a raportat lipsa asistenței pentru aceste activități.
- Aproape 30% din populația vârstnică a UE cu dificultăți în activitățile de îngrijire personală sau gospodărești a utilizat servicii de îngrijire la domiciliu pentru nevoi personale (Eurostat, 2022).
Barierele de accesibilitate economică afectează în mod disproporționat populațiile vulnerabile, generând inegalități sociale în accesul la îngrijire.
Nevoia de îngrijire pe termen lung crește semnificativ riscul de sărăcie al gospodăriilor, în special în țările mediteraneene și din Europa de Est, unde furnizarea publică de servicii este tradițional limitată, iar familiile poartă responsabilitatea principală a îngrijirii (Casanova et al., 2024).
Îngrijirea are o puternică dimensiune de gen:
- Femeile alcătuiesc aproape în întregime forța de muncă din îngrijirea formală;
- Responsabilitățile de îngrijire mențin un număr semnificativ mai mare de femei decât de bărbați în afara pieței muncii;
- Femeile sunt mai predispuse să aibă nevoie de îngrijire pe termen lung, dar au o capacitate mai redusă de a o suporta financiar.
Trăitul în condiții deja dezavantajate crește și mai mult probabilitatea alunecării în sărăcie atunci când apar nevoi de îngrijire pe termen lung, accentuând inegalitățile sociale existente (European Commission, 2022).
- Calitatea
Calitatea îngrijirii formale pe termen lung variază între furnizori și în funcție de reglementările naționale (Daly, 2025; Malley & Zigante, 2025). Raportul personal–pacient, standardele de formare, reglementările privind supravegherea și disponibilitatea resurselor joacă un rol important în determinarea nivelului de calitate a îngrijirii furnizate (Cés & Coster, 2019).
Probleme precum deficitul de personal, formarea insuficientă sau finanțarea limitată pot afecta bunăstarea și demnitatea persoanelor care beneficiază de îngrijire (Raffnson, Shankar & Steptoe, 2015).
Asigurarea constantă a unor servicii de înaltă calitate, orientate către persoană, continuă să reprezinte o provocare pentru sistemele de îngrijire pe termen lung (Daly, 2025).
Diferențe între țările UE
Diferențele semnificative dintre statele membre ale UE în ceea ce privește anumite caracteristici și politici din domeniul îngrijirii pe termen lung fac dificilă realizarea unor comparații relevante din perspectiva calității serviciilor (Daly, 2025).
Cu toate acestea, Strategia europeană pentru îngrijirea pe termen lung evidențiază patru provocări comune, toate strâns legate de calitatea serviciilor (Daly, 2025):
- asigurarea unui acces adecvat la îngrijirea pe termen lung pentru toate persoanele care au nevoie;
- garantarea furnizării unor servicii de îngrijire pe termen lung de înaltă calitate;
- asigurarea unei forțe de muncă adecvate și sustenabile, concomitent cu sprijinirea îngrijitorilor informali;
- finanțarea îngrijirii pe termen lung în concordanță cu cererea tot mai mare pentru astfel de servicii.
Evaluarea calității în îngrijirea pe termen lung
Evaluarea calității serviciilor de îngrijire pe termen lung presupune, de regulă, examinarea principalelor dimensiuni ale acestora și identificarea unor indicatori adecvați pentru a surprinde situația analizată (Malley & Zigante, 2025). Primele modele de evaluare a calității în îngrijirea pe termen lung își au originea în cadrele conceptuale dezvoltate în domeniul științelor medicale.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.
Diferite cadre de analiză utilizate pentru evaluarea calității îngrijirii pe termen lung
- Modelul Donabedian (1980, citat în Malley & Zigante, 2025): distinge între rezultate (efectele asupra stării de sănătate a beneficiarului), procese (interacțiunea dintre pacienți și furnizorii de servicii) și structuri (contextul îngrijirii, precum facilitățile, echipamentele sau personalul implicat în furnizarea îngrijirii). Acest model rămâne o referință fundamentală în domeniu.
- Cadrul OECD (2013) propune evaluarea calității îngrijirii pe termen lung pe baza a patru dimensiuni principale (Malley & Zigante, 2025):
- eficacitatea îngrijirii,
- siguranța beneficiarilor,
- orientarea către persoană, capacitatea de răspuns și abilitarea,
- coordonarea și integrarea îngrijirii.
- Indicatorii de calitate interRAI: dezvoltați de către consorțiul de cercetare interRAI, utilizează instrumente standardizate de evaluare pentru a genera indicatori de calitate pentru unitățile de îngrijire pe termen lung. Acest sistem permite benchmarking-ul și monitorizarea proceselor și rezultatelor îngrijirii la nivel internațional și se bazează pe indicatori specifici pentru îngrijirea la domiciliu, îngrijirea instituționalizată și serviciile de sănătate mintală.
- Cadrul European de Calitate pentru Îngrijirea pe Termen Lung: dezvoltat de către Cadrul European de Calitate pentru Serviciile Sociale, se concentrează pe îngrijirea bazată pe drepturi și orientată către persoană, promovând demnitatea, autonomia și participarea beneficiarilor. Acesta subliniază implicarea utilizatorilor și a familiilor acestora în planificarea și furnizarea serviciilor.
Factori-cheie care influențează calitatea
La nivel individual, calitatea îngrijirii formale pe termen lung este influențată de multiple factori intercorelați care afectează experiențele rezidenților și ale utilizatorilor de servicii (Zigante & King, 2019):
- Raportul personal–pacient; atunci când nivelul de personal este insuficient, îngrijitorii pot avea o capacitate mai redusă de a oferi atenție individualizată, de a răspunde prompt sau de a menține un mediu terapeutic. Un nivel adecvat de personal sprijină continuitatea îngrijirii, construirea relațiilor și identificarea timpurie a problemelor de sănătate.
- Formarea și calificările personalului de îngrijire. Mediile de îngrijire de înaltă calitate pun adesea accent pe dezvoltarea profesională continuă, astfel încât personalul să rămână la curent cu bunele practici, inclusiv în domenii precum îngrijirea persoanelor cu demență, îngrijirea paliativă, controlul infecțiilor și comunicarea. Formarea continuă le permite angajaților să răspundă nevoilor complexe, le sporește încrederea în sine și reduce riscurile de erori sau rezultate adverse (Zigante & King, 2019).
- Supravegherea reglementară și aplicarea standardelor constituie mecanisme care contribuie la menținerea calității. Organismele de licențiere și autoritățile din domeniul sănătății efectuează inspecții, evaluează conformitatea cu cerințele de sănătate și siguranță și monitorizează rezultatele îngrijirii. Unitățile care respectă criterii constante oferă, de regulă, standarde mai ridicate de îngrijire orientată către persoană, în timp ce deficiențele de supraveghere sau aplicarea inconsecventă a reglementărilor pot permite practici neconforme cu standardele, afectând siguranța rezidenților și încrederea publică (Malley & Zigante, 2025).
- Disponibilitatea resurselor. Unitățile care dispun de echipamente medicale moderne, dispozitive de mobilitate și spații recreative sunt mai capabile să sprijine bunăstarea generală și autonomia. Limitările financiare, în special în zonele subfinanțate sau rurale, pot restrânge accesul la aceste resurse și pot influența alimentația, curățenia, întreținerea și diversitatea activităților disponibile, toate contribuind la calitatea vieții (Zigante & King, 2019; Raffnson, Shankar & Steptoe, 2015).
- Comunicarea și cooperarea dintre echipele de îngrijire, rezidenți și familii influențează, de asemenea, experiența îngrijirii. Luarea transparentă a deciziilor, informările regulate și includerea rezidenților și a reprezentanților acestora în procesul de planificare susțin autonomia și respectarea preferințelor. Comunicarea inadecvată poate conduce la neînțelegeri și la nevoi neacoperite.
Calitatea îngrijirii pe termen lung nu depinde doar de reglementări, standarde profesionale și resurse, ci și de un nivel adecvat de personal – atât din perspectiva numărului, cât și a calificărilor – precum și de implicarea echipelor de îngrijire, a rezidenților și a familiilor.
Rolul familiilor
Familiile oferă adesea îngrijire esențială pe termen lung, în special acolo unde opțiunile formale sunt limitate. Contribuția acestora acoperă o gamă largă de nevoi zilnice și emoționale:
Principalele responsabilități de îngrijire:
- Asistență pentru igienă, alimentație și administrarea medicației;
- Sprijin pentru programări medicale, gestionarea finanțelor și sarcini gospodărești;
- Companie și sprijin emoțional (Eurocarers, 2021; European Commission, 2021).
Provocările cu care se confruntă familiile
Din cauza costurilor semnificative asociate serviciilor formale de îngrijire pe termen lung, multe familii se confruntă cu un ansamblu complex de dificultăți financiare, emoționale și logistice (European Commission, 2021).
Provocări financiare
- Servicii precum unitățile rezidențiale de îngrijire, îngrijirea medicală la domiciliu și terapiile specializate presupun costuri ridicate;
- Asigurările sau subvențiile publice nu reușesc, adesea, să acopere integral aceste cheltuieli (OECD, 2024);
- În consecință, membrii familiilor fac adesea sacrificii personale considerabile, inclusiv reducerea activității profesionale remunerate, renunțarea la activități recreative sau utilizarea economiilor și a activelor personale pentru finanțarea nevoilor de îngrijire (Eurofound, 2025).
Provocări emoționale și logistice
- Pe lângă aspectele financiare, familiile oferă un sprijin esențial fundamentat pe încredere, afecțiune și norme culturale (Costa & Vilaplana-Pietro, 2025). În numeroase societăți există o puternică tradiție a solidarității intergeneraționale, în cadrul căreia membrii mai tineri sunt așteptați să aibă grijă de cei vârstnici ca dovadă de responsabilitate și respect.
Deși astfel de aranjamente pot consolida legăturile familiale și pot favoriza aprecierea reciprocă, ele pot impune, de asemenea, o presiune semnificativă asupra îngrijitorilor, în special atunci când cerințele de îngrijire sunt ridicate, iar resursele pentru respiro sau sprijin sunt insuficiente (Gérain & Zech, 2019; Raffnson, Shankar & Steptoe, 2015). În plus, contribuțiile esențiale, dar adesea nerecunoscute, ale îngrijitorilor din familie rămân în mare măsură ignorate în politicile sociale și în discursul public (Costa-Font & Vilaprana-Pietro, 2025).
Valoarea acestei munci neremunerate este considerabilă, susținând viabilitatea sistemelor de sănătate și de asistență socială prin acoperirea lacunelor din furnizarea serviciilor formale.
Recunoașterea și sprijinirea insuficientă pot contribui la epuizarea îngrijitorilor, la afectarea sănătății acestora și la izolarea socială.
Strategiile cuprinzătoare de îngrijire pe termen lung trebuie să recunoască și să abordeze rolul central jucat de familii, asigurându-le resurse adecvate, oportunități de respiro și recunoaștere pentru contribuțiile lor (Kemp, Ball & Perkins, 2019).